Acceptare – Confesiunile Mihaelei

V-ati intrebat probabil nu o data ce ne dorim cel mai mult in viata aceasta. Multi vor raspunde la prima strigare ca bani, faima, putere si multe lucruri materiale. La a doua privire, in practica, lucrurile stau total diferit.

De cate ori nu ati auzit despre oameni care au extrem de mult din punct de vedere material insa se simt nefericiti. Relgia ne spune prin glasul Bibliei: bogatia trebuie adunata în ceruri – „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură! Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, și unde hoții nu le sapă ca să le fure!” (Matei. 6, 19-20) Așadar, de ce nu sunt bogații fericiți? Pentru că-și iubesc mai mult bogăția decât fericirea și pentru că adevărata fericire nu numai că nu ține de bogăție, dar chiar pare și incompatibilă cu ea!…

Vezi primul episod din Podcast: AICI

Revenind la ce ne dorim cel mai mult in aceasta viata, intrinsec, ne dorim apreciere si acceptare. Cateodata nu ne acceptam pe noi insine din vinovatie sau din paradigma intiparita din copilarie conform careia: Vezi, George, stie deja sa scrie si sa citeasca. Tu ce astepti? De aici incepe povestea…de cand suntem mici incepe marea competitie, marea apartenenta la un grup la marea jungla a vietii. Incepe apartenenta la standarde si tipare. Esti masurat, cantarit, scanat, etichetat si pus pe raft ca la supermarchet, ca un produs ce trebuie ales de cumparator. Daca ai ambalaj frumos creat, desi continutul nu e tocmai ce trebuie vei fi pus in fata pentru ca apartii unui brand renumit…Cam asa este si cu oamenii…

Copiii se lupta de mici cateodata cu o miza foarte mare: propria sanatate din dorinta de a fi acceptati si apreciati de ceilalti. Este verificat faptul ca micii oameni, iubesc jocul (observati ca am spus jocul si nu jucariile) si mai putin lucrurile materiale. Un copil se poate juca foarte bine cu o sfoara in locul unei jucarii sofisticate daca se poate juca cu sfoara impreuna cu un prieten bun…Copiii isi doresc sa traiasca experiente, sa aiba prieteni cu care sa isi imparta gandurile, o ciocolata si cea mare resursa a noastra a tuturor: timpul. In goana dupa apreciere micii eroi pot castiga sau pierde batalii. Important este sa nu piarda razboiul cu ei in primul rand ! Si cel mai introvertit copil isi doreste in inima lui prieteni mai mult decat oricine si ar face aproape orice pentru asta. Intervine apoi din nou competitia incepand chiar de la banala ora de sport de la pregatitoare, unde un copil care nu poate alerga foarte tare din motive medicale dar care isi doreste cu disperare sa fie impreuna cu ceilalti copii si sa fie la fel ca ei… Cand educatia precara de acasa intalneste realitatea ca nu toti suntem identici atunci se pot naste monstrii. Ce te faci cand copilul acela aude taios in ureche, tocmai cand se chinuie sa alege mai tare pentru a fi ca ceilalti: Tu nu esti bun la alergat…

Se declaseaza drama in mintea si sufletul celui mic ca el e altfel, se naste intrebarea matura in creierul mic si inca neschilodit de rautate: De ce nu pot si eu?

Oare in goana dupa acceptare si apartenenta la turma trebuie sa renuntam la cine suntem si ce putem doar pentru a avea prieteni? Se pot naste drame in sufletul celor mici, complexe care vor creste ca un bulgare de zapada din care nimeni nu a vrut sa contruiasca vreodata vreun om de zapada. Copilul complexat si neacceptat va lupta cat va putea sa fie acceptat si apreciat, se va anula pe sine de dragul celorlalti si se va transfrma intr-un adult usor de manipulat, ranit, abuzat de dragul unei farame de atentie din partea celorlalti. Suntem diferiti si unici, minunati asa cum suntem, diferentele ne fac extraordinari rautatea insa poate lua locul tolerantei, intelegerii si ajutorului. Poate vom vindeca societatea prin a fi mai buni, in a accepta ca frumusetea oamenilor consta in unicitatea lor. Sub fiecare chip de om se ascunde o adevarata carte de povesti dureroasa cateodata care se doreste a fi descoperita, citita si inchisa pentru totdeauna pentru a nu sangera… Ce ar fi daca de azi, de acum, am fi mai atenti la oamenii din jurul nostru, am incalta pentru 30 de secunde pantofii lor si asa poate am putea simti macar jumatate din cat simt ei si am fi buni: iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti! Grea misiune pentru ca, ce ne facem ca ne dam seama din aceasta paradigma ca cei care nu ii pot accepta pe ceilalti asa cum sunt ei, oare nu se accepta prea mult nici pe ei?      

Deci, atunci cand ne vom accepta pe noi insine asa cum suntem vom putea sa ii acceptam cu usurinta in vietile noastre si pe altii…

Tot materialul audio poate fi urmarit AICI

Leave A Comment